M-am uitat şi eu la două chestii în seara asta; la Mtv Vma's şi Download: The story of the internet. mi-am pus mintea în mişcare şi am văzut viitorul. Nota bene: tot ce urmează este o simplă părere personală.
Cred că industria muzicală se schimbă. Momentan e rău, dar sper că o să fie mai bine. Iată şi de ce: încet, încet marile companii de discuri nu mai controlează piaţa muzicală. Download-ul este în floare şi cam greu(imposibil) de oprit. Văd parcă disperarea caselor de discuri; cum am mai spus, m-am uitat la VMA's şi observam pleiada de tâmpenii lansate şi susţinute cu fonduri mari, poate, poate una o prinde bine şi o vinde albume. Sau, dacă nu prinde una, nu-i nimic, avem mai multe la fel. Dacă vând toate câteva albume iese de cât ar fi vândut o trupă bună pe cont propriu. Promovarea a ceea ce e "pe val" s-a întâmplat dinainte de internet dar parcă acum e o mai mare afluenţă de proşti fără pic de talent sau legătură cu muzica. O fi doar o impresie, poate sunt eu prea tânără şi nu ştiu destule.
A doua parte, mai importantă ca prima, este că artiştii buni, din orice domeniu vor supravieţui prin concerte live şi creativitate (evident). Nu mai prind şmecherii de publicitate la tot publicul. Nu se mai poate ca toată activitatea ta să fie alcătuită din apariţii la TV şi opss iau droguri, woau am revenit sunt sănătos, curat şi cu frică de Dumnezeu mai mare ca oricând. Artiştii buni au învăţat să profite de internet, să îşi vândă albumele la ce preţ vrea omul să-l cumpere şi să-şi susţină cariera prin concerte. Dacă nu poţi să cânţi la instrumentul ăla al tău sau nu ai vocea pe care o auzim pe album (aviz Katty Petty sau cum naiba o cheamă; she could't sing to save her life) , te vei întoarce în anonimitate cât de curând.
Nu sunt genul care scrie posturi atât de ... intransigente, dar mai am şi eu scăpări provocate de probleme cu diverse chestii. Poate că mai erau lucruri de spus, dar le-am uitat; era poate şi o formulare mai bună a ideilor dar şi pe aia am uitat-o aşa că asta e tot ce e.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
No comments:
Post a Comment