S-au asezat lucrurile in asa fel zilele astea incat m-au pus pe ganduri. Am terminat de citit o carte despre publicitate, materialism, pierderea sufletului si ce mai conteaza pentru oameni (199.000 lei sau mai nou am vazut ca ii zice 29.90 lei..a crescut euro.. Frederic Beigbeder); se apropie Craciunul si cu el anxietatea sarbatorilor; vreau sa cumpar cadouri celor dragi si nu stiu cum sa impart banii. As vrea sa insemne din nou Craciunul ceva pentru cei dragi, nu doar un moment de stat acasa, de mancat si de indeplinit obligatii prin vizite la diverse rude. Ma intreb daca nu ar fi mai bine ca in locul bunurilor de consum pe care vreau sa le procur pentru ei, sa le dau un bilet sau sa le spun cat tin la ei si ce inseamna pentru mine. Oare ar conta? E un gest idealist, frumos si siropos in acelasi timp. Tare mi-e ca as primi in schimb o reactie de gen "Ce ai patit? Ce te-a apucat?" cu gandurile aferente neexprimate "Da' nu puteai sa-mi iei dracu' geanta aia de care am nevoie?" Nu-mi cunosc familia si nu stiu ce conteaza pentru ei si mi-e frica sa-i intreb. Sinceritatea si discutiile deschise nu sunt punctul nostru forte. Avem un cult al lui "taci si inghite" sau cel putin asta idee am prins-o eu crescand. Si m-am educat asa bine in felul asta incat e greu sa-mi schimb obiceiurile acum.

Ramane o posibilitate de analizat..cel mai probabil ramane doar o posibilitate.

Surfing the internet la propriu

Buun.. Am descoperit acum o luna si ceva fara voia mea ca pc-ul meu este rezistent la apa. Nu mica mi-a fost mirarea cand m-am electrocutat la degete in spatele pc-ului pentru ca acesta era ud de la cablul de net prin care curgea apa. .........let that sink in for a moment..ca apa in circuitele calculatorului. Gata? Foarte bine. M-am minunat eu o zi intreaga in timp ce cablul statea pe podea pe o carpa care pana dimineata putea umple un paharel de tuica cu apa din ea. Dar cum ploaia s-a oprit, caci toate astea se datorau ploii, nu i-am mai tras pe cei de la net insistent de maneca. Si, ca nu m-a invatat prima data, zilele trecute cand a plouat s-a intamplat din nou la cote mai mari. Pe scurt, pc-ul meu inca merge la fel ca inainte si cablul este acelasi pentru ca nenea de la net mi-a spus senin ca el n-are ce sa-mi faca, ca a mai auzit de asta si nu conteaza daca schimba cablul ca se taie iar...sa ii tai eu izolatia ca sa se scurga apa din el. Deci, da. O sa stau cu castronelul pe pervaz sa colectez apa de ploaie..hey... ud cactusii.
Dar ce conteaza asta, eu visez bizoni si mistreti uriasi.

Political stuff

America este încă cea mai mare putere mondială: dovadă clară - toate televiziunile, europene cel puţin, stau toată noaptea cu ochii pe alegerile americane.
Cine mai e paranoic şi crede că dacă câştigă Obama, riscă foarte tare să intre în rândul preşedinţilor americani împuşcaţi?

Softly...

"Break me! Break me, put your hand inside my chest and rip it out! Take it, throw it away! I can't take it anymore. Throw it away and sit with me. Hold my head in your lap and stroke my hair while I cry. I'll cry myself to sleep and forget it all. I'll wake up early in the morning, find you sleeping uncomfortably because of me. I'll cover you up with a blanket and smile with you settle to sleep like a child. I'll start afresh. It will be gone and I'd be peaceful. I'd watch the flowers and the sunrise. It'll be alright." ...she said. She sees herself falling down softly like a playful snowflake. Of course, in reality it is a matter of seconds. It will soon be all over, the gripping pain in her chest gone. She cried, yes, because she regreted the inevitable. But now she finally had the courage to leave.

Dilemă

Oare dacă mă îmbăt, cât de tare o să urlu?
Mai înainte însă, oare sunt în stare să desfac sticla de vin? Ai dracu' bărbaţi.

Bucăţele de viaţă

Îmi prind părul la spate şi mi-e frig la urechi. Dacă mă tund vreodată scurt o să fac otită...sau alte boli de urechi.

După 10 sau mai mulţi ani, am folosit acum post it-urile alea colorate pentru despărţit chestii în categorii. Mi le-a dat o vecină mai mare decât mine care între timp s-a mutat. Le ţineam lipite într-o agendă veche pentru că erau frumoase şi colorate şi imi era milă să le folosesc :) . Evident, aveam numai câteva nu un teanc întreg. Îmi plac produsele de papetărie. Fuck knows why.

All my desings simplified, all of my plans compromised and all of my dreams sacrified

M-am saturat de toti care-mi spun de viitor, de locuri de munca, de cum nu sunt calificata si nu o sa ajung nicaieri. Suntem prea multi, prea la fel. Si pana la urma de ce sa mai incerc sa fac ceva in domeniul care ma pasioneaza cat de cat? De ce, cand s-a nimerit sa fiu la facultate cu alti 300 si de studenti care or sa fie la fel ca mine la sfarsit. Cu licenta si mai incolo cu master, o parte luate cu note mari. De ce sa ma mai chinui atunci in timpul facultatii cand ajungem tot acolo? Ma chinui penru mine sau cel putin asa ma mint. Nu-mi pasa si nu vreau sa-mi pese de ce ma asteapta. Am dat la facultate ca sa am o ocupatie si de gura parintilor. Am dat la o facultate unde sa-mi placa ceea ce fac si pe ideea asta am mers in alegerea cursurilor. Acum nu imi mai merge la fel la capitolul alegerea locului de munca; iei ce prinzi. Sau cel putin asa imi este prezentata situatia de cei din jur. Daca e asa atunci poate ca ar trebui sa iau postul din orice domeniu care are cele mai putine responsabilitati si am terminat problema. Pentru care nu trebuie sa stii nimic. Mindless job. A se vedea American Beauty pentru asta. L-am avut in cap pe nenea ala in ultima vreme alaturi de eterna intrebare "What's the point?". Atat ca nimic nu merita efortul. Nihilism? Neah, nu merita efortul. Nici diacriticele, nici formatarea.

Hm...

Subiectul blogului (pe care trebuia să-l găsesc cum câteva luni): plictiseala.
Îmi urăsc tastatura. Merge greu, dar mi-e lene sa o scot pe cealaltă şi continui să sper că poate îşi dă drumul, poate e doar nouă.
Mă bate depresia pe umăr şi încerc să nu mă uit înapoi. E ca în povestioara lui Clive Barker; fuge nenea ăla fuge şi în spatele lui e Iadul care-l ademeneşte să se uite înapoi, astfel luându-i sufletul. Nu mai am chef să fiu depresivă; a trecut perioada. Poate că nu fac bine că o ascund pentru că aşa o iau razna încet, încet. Problema e că stau cam...in limbo ca să o dau pe englezeşte. Ocupaţiile nu-mi distrag atenţia destul de bine, dar nu-i nimic începe şcoala în câteva zile şi cu ea nebunia din afară.

Poate că ar trebui să nu îmi mai caut o idee, ci să o las să vină la mine. Nici nu mai pun întrebări neantului, în căutarea mea de idei, căci am văzut din nou că nu mi se răspunde..Duuhh ..doar e neant.
Lucrurile se schimbă şi se vor schimba şi mai mult.
Am o durere ..surdă în genunchiul stâng. Sper să fie de la vreme.

On a lighter side..au început desenele. Revenim la programul de văzut desene şi mâncat cu poftă după o zi de şcoală, sau nu (doar pt partea cu şcoala).
I love Fail Blog.

Asta este cea mai personală postare de până acum aşa că mă opresc.

O întrebare pentru cititorii mei

Vă rooooog din suflet gândiţi-vă la ce urmează şi răspundeţi-mi. Chiar am nevoie de ajutorul ăsta.
Aşa; întrebarea e: Are societatea noastră probleme? Care ar fi problema fundamentală a societăţii noastre? Puteţi să vă referiţi fie doar la România fie la societatea modernă în general. DAR, vă rog să vă gândiţi bine, să încercaţi să ajungeţi la esenţa problemelor, cum am mai spus, problema fundamentală. O metodă de a ajunge la ea este de a te întreba odată ce ai descoperit o problemă, dacă este alt factor care o cauzează, dacă este o cauză, o problemă mai adânc înrădăcinată decât cea la care v-aţi gândit. Dacă faceţi asta şi nu găsiţi nimic dedesubt, vă rog, vă rog, vă rog să-mi transmiteţi ideea iniţială.

Ok, am rugat mult, probabil nimeni nu va răspunde la acest post, dar eu încerc pentru că sunt într-un moment de efervescenţă în gândire (eu şi calciu).

For those who search "turtles all the way down" and find me on the internet, and are interested in this post, here's what I said in that strange language a few rows up. Please give the next question a thought or two: What is the fundamental problem of our society today? And when you've come up with an answer, please give it a second or third thought and see if there isn't an underlying cause to that problem, a more fundamental problem than the first one. After all that, if you have an answer, be so kind as to leave me a comment here sharing that answer. I'm asking for research purposes.

Mulţam/ Thank you in advance/de pe acum.

Buze ţuguiate şi priviri de căprioară speriată

Evident e noapte, m-am somn şi mă plictisesc (god, i miss school.....brrr). Aşa că m-am gândit să înlocuiesc plictiseala cu starea de oripilare şi m-am pus la treabă. M-am hotărât să nu las o poză de pe printzese.org nevăzută. I'll make it short: Măi fetelor, eu vă înţeleg că sunteţi tinere, că au dat năvală hormonii şi din diverse motive (mă bate mama/tata, mă bate Dumnezeu, se află la şcoală şi mă cred colegii curvă etc.) nu vă satisfaceţi dorinţele. Simţiţi nevoia de confirmare, de aprecieri mai pe limbajul comun, să vă spună băieţii că sunteţi bune, frumoase, drăguţe şi toată multitudinea de apelative. Aşa că vă faceţi poze în toate ipostazele alea în care aţi vrea să vă vadă bărbatul şi să vă complimenteze. Problema apare când puneţi în practică partea cu bărbatul şi ajung pozele alea nu la unul - alesul vostru chiar dacă doar pentru 3 luni - , ci la sute. Şi vă dau comentarii şi atribuie în gând sau alături de prietenii lor, toate cuvintele alea pe care le-aţi văzut scrise pe pereţii wc-urilor de la şcoală despre nu ştiu care nefericită. Ei vă cred curve, voi vă credeţi frumoase şi apreciate.

Aveţi nevoie mare? Rezolvaţi-vă singure. Pot să pun pariu că mare parte dintre voi nu ştiţi ce e aia masturbare sau credeţi că e ceva foarte ruşinos, că va prins mama şi va bătut aşa că nu mai faceţi chiar dacă aveţi tot felul de gânduri şi dorinţe. Dar lasă că pleacă mama la muncă şi îţi dai bluziţa jos şi mai faci o poză pentru băieţii ăia de pe hi5 care te plac aşa de tare. Şi lasă că vine revelionul şi te duci la bairam şi te cuplezi acolo şi ...cine ştie, poate te ajută el la făcut poze goală.

Seriously..masturbate. Păcat că nu e blogul ăsta citit de publicul căruia i se adresează mesajul. Blah...in vain.

Pentru cine vrea să distrugă lumea

Recomand Pandemic II . Te faci virus/bacterie/parazit şi te chinui să omori populaţia globului înainte să te oprească guvernele. Good luck getting Madagascar :) .

Shalala

Mă chinui de câteva ore să-mi schimb template-ul. În mod evident am reusit cât de cât. După nenumărate încercări, curenta hainuţă e singura pe care Blogger a vrut s-o accepte pentru blogul meu. Am ajuns să-l mut şi pe Wordpress în speranţa unei teme mai bune dar nici acolo nu-i cine ştie ce. Dacă mă hotărăsc la blogul de pe Wordpress te anunţ cititorule, ăla 1 la număr.

Până una alta, scuze utilizatorilor de Mozilla şi Internet Explorer pentru sidebarul dezaxat. Nu vrea şi nu vrea. Se vede bine în Opera însă :) . Dacă aveţi opinii despre noua imagine sau sugestii, ştiţi voi unde trebuie lăsate.



Later, later edit: nevermind....Rămânem la chestiile deja cunoscute şi funcţionale.

Când e noapte îţi vin idei, dar nu de care trebuie

M-am uitat şi eu la două chestii în seara asta; la Mtv Vma's şi Download: The story of the internet. mi-am pus mintea în mişcare şi am văzut viitorul. Nota bene: tot ce urmează este o simplă părere personală.
Cred că industria muzicală se schimbă. Momentan e rău, dar sper că o să fie mai bine. Iată şi de ce: încet, încet marile companii de discuri nu mai controlează piaţa muzicală. Download-ul este în floare şi cam greu(imposibil) de oprit. Văd parcă disperarea caselor de discuri; cum am mai spus, m-am uitat la VMA's şi observam pleiada de tâmpenii lansate şi susţinute cu fonduri mari, poate, poate una o prinde bine şi o vinde albume. Sau, dacă nu prinde una, nu-i nimic, avem mai multe la fel. Dacă vând toate câteva albume iese de cât ar fi vândut o trupă bună pe cont propriu. Promovarea a ceea ce e "pe val" s-a întâmplat dinainte de internet dar parcă acum e o mai mare afluenţă de proşti fără pic de talent sau legătură cu muzica. O fi doar o impresie, poate sunt eu prea tânără şi nu ştiu destule.
A doua parte, mai importantă ca prima, este că artiştii buni, din orice domeniu vor supravieţui prin concerte live şi creativitate (evident). Nu mai prind şmecherii de publicitate la tot publicul. Nu se mai poate ca toată activitatea ta să fie alcătuită din apariţii la TV şi opss iau droguri, woau am revenit sunt sănătos, curat şi cu frică de Dumnezeu mai mare ca oricând. Artiştii buni au învăţat să profite de internet, să îşi vândă albumele la ce preţ vrea omul să-l cumpere şi să-şi susţină cariera prin concerte. Dacă nu poţi să cânţi la instrumentul ăla al tău sau nu ai vocea pe care o auzim pe album (aviz Katty Petty sau cum naiba o cheamă; she could't sing to save her life) , te vei întoarce în anonimitate cât de curând.
Nu sunt genul care scrie posturi atât de ... intransigente, dar mai am şi eu scăpări provocate de probleme cu diverse chestii. Poate că mai erau lucruri de spus, dar le-am uitat; era poate şi o formulare mai bună a ideilor dar şi pe aia am uitat-o aşa că asta e tot ce e.

Al doilea post despre Metallica pentru că trebuie

Ok so...ascult albumul şi îmi place. Nu pentru că sunt un fan înrăit Metallica pentru că nu sunt. Pentru că sună bine, sună a Metallica înainte să devieze de la reţetă; pentru că pe scurt Metallica nu poate fi în mai multe feluri ca să placă; trebuie să fie într-un fel..stick to what you know. Sună legat, cunoscut şi totuşi nou şi vorba aia, zgârie plăcut urechea. Sună puţin a progressive că tot m-am dat pe de'astea în ultima vreme o fi doar o impresie, dar mi-a confirmat-o şi un review din Rolling Stone . Ce-mi place la reviewul ăla :) ... "But if you ignore the lyrics, Death Magnetic sounds more like it's about coming back to life." tragic ; dar şi mai tragic...."(Posted: Sep 18, 2008)". What the bloody fuck??!! Univers paralel, călătorie în timp, greşeală de scriere sau de postare? Cred că de postare. Puţin cam ridicol să se întâmple aşa ceva, mă şi întreb pentru cât timp o să mai meargă linkul către pagina respectivă, căci există şansa să o scoată.

So all in all...luaţi, cumpăraţi şi de ce nu, mergeţi la concert dacă se ţin de promisiune, pentru că personal, cred că merită.

New Metallica album - Death Magnetic

Thanks to a store in France it's out on the internets. :) Woohoo!

Nu ştiu, nene, nu ştiu...

Am ajuns rău. Pentru că mă plictisesc şi simt că-mi dă târcoale gândul că parcă e mai bine la şcoală pentru că măcar am o ocupaţie. Am zis că renunţ la drăcia asta de ...blog pentru că oricum e inutil şi-l las să trăiască numai pentru că s-ar putea să mai am nevoie de el în scopuri didactice. It's a ....fuck-knows-when-it-ends fad. Şi cum am părerea asta am zis dă-l dracu. Dar plictiseala îndeamnă la chestii din astea. Posturi tâmpite, fără noimă numai de dragul de a avea o ocupaţie care nu pare a fi ocupaţie pentru că mi-e prea lene de o adevărată ocupaţie. Blah.

M-am apucat să intru pe Picasa şi alte nebunii marca Google din cauza buzz buzzului de azi în jurul browserului lor pe care l-am văzut doar de la depărtare. De ce e Google diabolic şi de ce o să dispar misterios după ce public acest post?... Pentru că am observat şi eu ..abia acum...că în Picasa îmi sunt salvate toate pozele postate pe vreun blog de al meu vreodata. Fuckin' scary...ţinând cont că sunt şi pozele de pe un blog şters. Cam greu să nu fii urmărit pe net în ziua de azi. Poate sunt..nu...chiar sunt paranoică dar ajută. Vorba aia...nu ştiu de unde din păcate, dar era o vorbă: It doesn't hurt to think like a serial killer from time to time.

On a totally different note: mă uit la ce e scris mai sus şi realizez, din nou, că nu ştiu să pun virgulele sau, şi mai exact, nu ştiu logic şi conştient să pun virgulele. Dacă mă întrebi de ce e o virgulă unde e rar o să pot da o explicaţie. Aşa că sper să am un corector bun pe lângă mine la licenţă ca să nu mă fac de râs. Din păcate omenirea nu ştie că sunt un geniu care merită să îi fie iertate toate greşelile de ortografie şi punctuaţie pentru că este prea preocupat cu ideile. Oh well , soartă cruntă.

Povestiri adevărate

Tâmpit titlu dar fie...

Ajung să scriu ca pe Overheard, dar la mine nu's toate amuzante. Asta nu e. Asta e tristă.
Mă duc eu, copil cuminte, să-mi iau biscuiţi cu ovăz la magazinul de peste drum. Venise în vizită sau cu treburi o vânzătoare de acolo pe care o cunosc şi care acum are burta la gură..d'asta era doar în vizită. Tot bine şi frumos, mai era cu o tanti blondă şi un puşti de 10 ani să zicem. Puştiu se fâţâia pe acolo şi o aud pe drăguţa mea cunoştiinţă cu burta la gură spunându-i copilului în gura mare: "Da du'te şi tu p'aici printre maşini şi pişă-te, că nu te vede nimeni ce naiba! Hai du'te." Din fericire copilul nu s-a dus, cel puţin nu până am ieşit eu din magazin. Îi era ruşine ...din fericire.
Ca idee, acel "printre maşini" reprezintă maşinile parcate pe marginea drumului, o aşa numită şosea destul de circulată din Bucureşti. În zona recomandată, din faţa magazinului se află şi o trecere de pietoni...adică e de-a dreptul pustiu, nu te vede absolut nimeni.

Bine că nu am salutat-o.

Diferenţe între femei şi bărbaţi

Eu: sunt cerceii ăia care se prind cu un şurub în spate, intră pe chestia aia ascuţită a cercelului...
El: Hăh?..aa acum înţeleg..şurub. Sunteţi femei d'asta îi ziceţi şurub. Dacă eraţi bărbaţi îi ziceaţi piuliţă.

Eu: sunt femeie pentru că am cu o gaură în plus faţă de tine.
El: Bine o să-mi fac un piercing ca să am acelaşi număr de găuri ca tine.

O frază scurtă şi plină de adevăr

Prostia nu discriminează!

Sighişoara în afara festivalului

Postez chestia asta pentru că au apărut, ca de obicei, poze de la Festivalul Medieval din Sighişoara cu tot felul de specimene - roacări, cocalari, puşti de liceu şi altele - care mai de care mai beţi într-o măsură mai mare sau mai mică. Şi de asemenea am văzut aici oameni supăraţi care nu vor să mai vadă Sighişoara nici măcar în afara festivalului crezând că este un cuibuşor pentru indivizii menţionaţi mai sus. Aşa că o să postez câteva poze făcute în Sighişoara în iunie anul acesta şi în iulie anul trecut.

Iunie 2008






Iulie 2007













Cum se vede şi mai sus locurile sunt la fel de frumoase şi în afara festivalului şi, mai ales, nu sunt aglomerate. Aşa că duceţi-vă liniştiţi la Sighişoara şi în afara festivalului; restaurantele sunt mai goale străzile sunt mai goale, muzeele la fel şi de cazare dai de cum cobori din tren.

Here I am expecting just a little bit to much from the wounded

Fiecare dintre noi se crede bun, curat, deştept, fiecare crede că adevărul se face după el ....simplu spus: fiecare crede că el are dreptate. E ceva normal. Ce ne diferenţiază este felul în care ne comportăm când suntem criticaţi. Unii sunt foarte neîncrezători în sine, alţii dimpotrivă.. ei nu se înşeală; alţii se ceartă cu cel care îi critică până în pânzele albe chiar dacă ştiu că nu au dreptate. Mai există şi tipul minunat şi rar care, dacă îşi dă seama că celălalt are dreptate, recunoaşte că a greşit şi trece cu graţie peste. Şi cum nimic nu este simplu pe lumea asta, există multe combinaţii şi varietăţi pe tipurile de mai sus. Am fost şi eu şi mai sunt dar măcar acolo undeva ascuns în mintea mea mă gândesc "Mă poate are dreptate. Să verific." Şi dacă pot, verific. Greşeala mea este că nu mă duc la cel care m-a criticat să îi spun "Ai avut dreptate" dacă a avut. Aşa că o spun acum public pentru toţi cei cărora nu le-am spus-o când trebuia..sunt puţini dar sunt.

Ai avut dreptate.

Începusem cu altceva în gând pentru postul ăsta, pe parcurs s-a transformat dar cum nu am idei de alt titlu îl las pe ăla.

Roacări, ploaie, Iisus şi Metallica

Şi a fost şi mult aşteptatul concert Metallica. Nu o să zic prea multe pentru că deja tot internetul interesat de subiectul ăsta a aflat cum a fost. Fu tare, fu minunat, fu Metallica aşa cum îi vedeam în concertele văzute acasă. Am auzit oameni care ziceau că au scârţâit...măi copii nu ştiu ce tumbe aşteptaţi să facă sau dacă vroiaţi să îi vedeţi cum erau când aveau 20 de ani. Nu au scârţâit decât în mod melodios. Şi-au făcut treaba şi nenea Hetfield a sunat mai bine ca în turneele cu St. Anger..asta din ce l-am auzit pentru că în mare parte îi auzeam pe cei din jurul meu. Muzica am simţit-o la propriu. Am fost acolo de la 4 şi am luat toată ploaia posibilă. Acoperământul meu a fost o pungă până să înceapă concertul dar după am renunţat şi încet, încet de la oamenii din jur şi de la zbenguială m-am încălzit şi nici nu am rămas cu pneumonie sau alte chestii.

Către cretinii care în timpul concertului tot se duceau înainte şi înapoi să-şi ia bere: sper că o să muriţi în chinuri.

Un show bonus a fost dat de un roacăr beat care a încercat să iasă de pe stadion urcând pe scaunele din tribună. Alţii au reuşit..el deh avea ceva impedimente şi a căzut frumos pe scaune. A fost încurajat să se ridice de câteva sute de oameni şi impulsionat de aplauzele publicului său proaspăt căpătat a ajuns sus cu bine de unde ne-a arătat un big friendly fuck you. Right back at ya!

Da, l-am găsit pe Iisus; era la concertul Metallica, se plimba cu discipolii săi roacări prin sectorul b. Rog dacă citeşte careva chestia asta şi are poze cu el să mă anunţe că eu am rămas fermecată de apariţia sa şi nu am apucat să cer să i se facă poze.

All in all... weeee am fost la Metallica!

...Titlu

Vroiam să pun un titlu din ăla plângăcios....gen de ce nu mă iubeşte nimeni (era "de ce blogul ăsta nu-i bun de nimic") dar m-am oprit la timp. N-am chef să fiu jalnică acum. Ascult o muzichie, aştept ziua de mâine gândindu-mă că ar trebui să dorm înainte să vină şi mă bate gândul să postez ceva dar , din nou, nu am subiect. Din cauza asta era să fiu jalnică (îl folosesc insistent pentru că mintea mea îşi aduce aminte de "patetic" şi vrea să vomite). Pam pam.
Aveam odată în minte un post despre proşti, acum câteva zile unul despre noua cremă cu oxigen dihidrogenat de la laboratoarele Vişi, azi dimineaţă un post cu titlul list of wants. Adică de idei nu duc lipsă dar sunt un copil cu ADHD şi îmi trece cheful de scris. Fug de responsabilităţi şi efort susţinut ori de câte ori pot. De asta prefer să bat câmpii aici despre ce nu fac decât să fac. Şi când te gândeşti de copil conştiincios sunt în timpul şcolii. Se termină rezerva de atenţie în perioada aia probabil.
Gândesc frumos şi interesant. Bine, poate nu frumos la formă, poate la conţinut pentru că mi s-a dovedit că dacă îmi prezint gândurile în forma lor crudă e prăpăd. Nimeni nu înţelege nimic. Aşa că nu le mai prezint dă'vă dracu (a început să-mi placă zicerea asta). Din acest motive şi pentru că mă lăfăi într-o lene pufoasă nu am postări pline de esenţă, ce stoc lacrimi, oftări şi îndeamnă la meditaţie. Las pentru alţii chestiile astea. Blogul ăsta este momentan pentru mine, până când o să capete din nou (posibil) scop didactic.
Fără vreo legătură cu cele de mai sus....Damn cum poate un om cu...şarm şi o voce frumoasă să facă şi cele mai urâte expresii frumoase. Frank Sinatra - Nice 'n' easy ..expresia e "hold your horses" personal, o urăsc.
Altă abatere...Or fi The smashing pumpkins o trupă minunată cu versuri bune , melodii calumea şi tot tacâmul că ascult şi eu şi sună bine..dar tot nu pot suporta vocea lui Billy Corgan. Fucks it all up.

Vă spionez...

...Şi văd că mai citeşte câte o persoană (sau cel puţin dă clic pe adresa asta de blog) drăcia asta. Săru'mâna că vă pierdeţi timpul cu mine.
Când o să mă aflu într-o stare bună poate o să revin cu ceva interesant....witty and smart...sau nu.

My budgie died...

I miss my budgie.

If there's a heaven you are all in it.

Buh bye kids..

Cuvânt înainte partea a II a

Mă trezesc (defapt sunt trezită de factori externi) astăzi dimineaţă la o oră cruntă, oră pe la care ies moşii şi babele la plimbare pe străzi şi în timp ce analizam variantele de răcorire pe care le am la dispoziţie (includeam şi dormitul în cadă chiar cu apă călâie în ea) realizez un lucru trist: până acum vreo...câţiva ani aveam şi eu ca tot românul de pe atunci, geamurile de lemn care veniseră cu blocul. Unele geamuri de acest gen au rezistat mai bine, altele mai rău. În cazul geamului meu, iarna aveam zăpadă între ele şi crivăţul aferent, iar vara nu prea contau pentru că stăteau mereu deschise....asta fu realizarea mea. Până acum câţiva ani puteam să dorm cu geamurile deschise, acum zgomotul este prea mare. Mult prea mare. Şi cred că încep să-mi dau seama de ce. Aveam şi înainte tramvaie şi maşini pe stradă (poate mai puţine maşini dar erau) dar nu aveam scutere şi motociclete, adică clasa zgomotocicletelor. Bine că vă deplasaţi toţi cu altceva în afară de picioare, de parcă chiar aveţi nevoie de o drăcie care consumă benzină pentru a merge încet (mă refer la scutere). Dar ce contează toată lumea are deci trebuie să-ţi iei şi tu mai ales că le conduci fără permis. De motociclete nici nu mă mai iau. Celor care le au, le doresc doar atât: stâlp.

Dacă toată lumea vorbeşte despre asta, trebuie să vorbesc şi eu

Am pus titlul ăsta pentru că postul a fost inspirat de căldură. E dezolant de cald şi, deşi acum începe să plouă şi la mine în casă bate briza reciclată, mie îmi e rău. Mi-a fost toată ziua într-un fel sau altul dar am uitat de mine din cauza celor din jurul meu cărora le era rău. Dar n-am chef să vorbesc despre căldură pentru că toată lumea o face; stating the obvious. Ăsta e "cuvântul înainte" la un post pe care zic că îl scriu de vinerea trecută. Dar acum mi-e lene pentru acel post, am chef de abureala asta. Aşa că iat-o ...o scuză să uit de starea de rău.
Postul ăla este despre oameni pe care îi urăsc; probabil nu îl scriu pentru că aştept să îmi mai amintesc categorii (pentru a nu spune "toţi oamenii").

Discrepanţă tristă

Simplu şi la obiect: stau şi îmi ...citesc pentru examen despre gregarism, politicianism şi cum românii au împrumutat valoriile, practicile şi principiile din Occident în sec XIX. Cum ai noştrii nu ştiau (şi nu ştiu) ce înseamnă democraţie şi capitalism şi cum ar trebui să funcţioneze instituţiile democraţiei. Ei se bazează pe acel Cineva , pe care îl au la Tribunal, la spital unde vreţi voi. Chestii adevărate spuse de nea Constantin Rădulescu-Motru acum mult timp...care fi-rar să fie încă se mai aplică. De ce e discrepanţă? Pentru că în timpul ăsta îmi aud cocalarii comunitari ( de cartier) cu hopadidida, băgamiaş... (nu pun liniuţele ca să îi imit mai bine), să moară..., să mă..., completaţi ce vreţi în locul puncte punctelor. Pe de o parte mă enervează că nenea Motru ăsta mai are şi acum dreptate şi pe de alta nu ştiu exact ce e. E frustrare că ăia sunt proşti şi eu mă chinui aici cu chestii care îmi îmbogăţesc cultura generală dar tot proştii sunt mai fericiţi şi o duc mai bine (şi or s-o ducă) decât mine. Cred că asta e. Acum na, îţi asumi condiţia de om deştept (mă laud şi eu, exagerez) trebuie să fii pregătit să faci faţă şi lipsei de fericire care este un "bonus". Şi nu eşti cu nimic mai bun decât cei mai puţin cultivaţi până când renunţi la a tânji după fericirea dată de prostie.


Post scris din obiceiul meu tâmpit de a lua "pauze" în timp ce învăţ..uite d'asta pierd eu nopţile.

Short attention span.....wait...what was i saying?

Mă chinui să ascult o melodie cu atenţie cap coadă...i-am dat deja play încă o dată şi acum m-am apucat să scriu postu ăsta de doi bani în loc s-o ascult...deci probabil o s-o mai dau de la capăt iar. Aşa.. şi asta era tot ce vroiam să zic. Mi-am adus aminte că nu am mai scris nimic pe chestia asta demult şi cică lumea are RSS şi d'asta nu mai intră nimeni. Aşa că păcăleală..post la nimereală.

Am chef să ascult muzică se pare şi Winampu' nu mă ajută prea mult. Bine, cum ar putea să mă ajute când nici eu nu ştiu ce vreau să ascult.

Partea a doua - zi frumoasă

Până nu uit şi nu se termină expoziţia ar fi bine să scriu şi partea promisă.
După noaptea de culturalizare am zis să continuăm şi ziua, măcar acum cât ne ţine. Aşa că am purces înapoi spre Muzeul de Artă la expoziţia Tribut magnificienţei. Şi magnific a fost, într-adevăr.
Nici nu ştiu ce cuvinte să folosesc pentru a descrie ce am văzut, ce am contemplat tot în stilul meu...minute întregi. Poate mă ajută mai mult limbajul oficial. Tribut Magnificienţei este o expoziţie de bijuterii şi microsculptură a lui Ilias Lalaounis. Recunosc că sunt mai brută de felul meu şi nu aveam habar cine e domnul până la acel moment (dar să fim serioşi, câţi dintre cei care au vizitat şi mai vizitează încă expoziţia aveau habar până la momentul vizitării) dar chiar nu contează identitatea când arta vorbeşte de la sine. Deşi nu m-am gândit niciodată la meseria de bijutier, am presupus mereu că implică multă atenţie şi migală. Dar aceste splendori (merită cuvântul pe deplin) întrec orice aşteptări. Nu vreau să relev tematicile, sper să vă împing/inspir să mergeţi să vedeţi cu ochii voştri despre ce vorbesc. Sunt sigură că preţul nu este un impediment iar pentru studenţi în caz că nu ştiaţi încă, aveţi redus.


Mai multe poze aici dar nu vă mulţumiţi cu poze...See for youself.

Chestii care şochează mintea mea

Adică mă apucă aşa subit când mă mai uit şi eu pe bloguri. Poza graţie gospodari .
Chiar mai are rost să zic ceva? O asemenea poza era de aşteptat. Mileuri se pun pe orice, de ce nu şi pe laptop. E fascinant că au pus şi bibelouri. Oameni ca mine mulţumesc celui/celei care a făcut această poză, indiferent de motivele pe care le-a avut s-o facă.

Noapte frumoasă, zi frumoasă

La o sticlă de ceai verde Pfanner şi un pachet de biscuiţi Tempo (I couldn't help myself) încerc să îmi mai completez şi eu blogul (cică) pentru că mi s-a spus că lipsa de posturi nu atrage vizitatori...şi cică e bine să ai vizitatori.
Postul ăsta are titlul pe care îl are pentru că m-am gândit să fac şi eu ca mulţimea şi să vorbesc despre un eveniment cultural din Bucureşti. Mă refer la Noaptea Muzeelor. Să intrăm direct în subiect.
Fu bine. Fu vreme numai bună, companie plăcută, organizare bună, chiar şi populaţie înconjurătoare plăcută. Am plecat spre seară spre muzee cu obiective mici. Nu mi-am propus să vizitez opt muzee ca să obţin un tricou sau just for the heck of it. Am luat-o uşor pe vreme frumoasă la asfinţit spre Muzeul de Istorie. Acolo, lume pierzând timpul pe scările muzeului (imagine plăcută de altfel), forfotă înăuntru şi lucruri frumoase. Expoziţia Oraşele României la sfârşit de secol XIX, început de secol XX te lasă cu o nostalgie şi tânjire după un trecut de care nu am avut parte. Şi tot la al treilea gând..."ah, de n-ar fi fost comunismul...". Unul dintre cele mai drăgălaşe (a mi se permite) exponate este prima maşina înmatriculată în România poate tocmai datorită faptului că poartă numărul 1 pe spate. Tezaurul însă a atras poate cei mai mulţi vizitatori; sala plină, căldură, aer închis şi bijuterii sclipitoare.
Cu amintirea oraşelor româneşti la început de secol trecut, ieşim ..la bulevard.. cu pânza romantică a acelor vremuri peste privire şi suflet. În pas de promenadă ne îndreptăm spre Muzeul de Artă. Aici, vorba unui trecător, manifestaţie. Curtea muzeului e plină de siluete colorate. Cozi de intrare în muzeu până la poartă, muzică, spectacole de pantomimă şi o atmosferă aproape hippiotă. Poate mă fac să spun asta luminile colorate care se jucau de-a curcubeul pe Palatul Regal şi pe oameni sau aerul plăcut (chiar şi în centrul Bucureştiului) de mai. N-am vrut să-mi strict seara cu statul la coadă aşa că ne-am continuat promenada pe Calea Victoriei (în beznă) spre Muzeul Antipa. Pe drum am dat de Muzeul Colecţiilor de Artă ce nu te speria cu o coadă imensă aşa că am intrat. Spre surpriza mea s-a dovedit a fi mic dar încăpător. Nu mă aşteptam să fie aşa de mare. Am plecat cu sufletul mai plin, mai dornic de frumos şi..minune..viaţă. Picturi frumoase (cuvânt banal poate dar pun multe în semnificaţia sa, ca să nu folosesc multe şi goale vorbe pentru a descrie ceva clar, frumos), sculpturi frumoase. A fost prima dată când m-am întâlnit cu atâtea lucrări româneşti la un loc şi a fost o încântare. Ca de altfel lucrurile ce m-au fermecat cel mai mult: miniaturile japoneze (şi parcă erau şi unele chinezeşti..?..a mi se scuza inacurateţea dar tind să uit de titluri şi nume şi îmi rămân în minte doar obiectele). Când am ieşit am descoperit că avea şi acest muzeu parte de coada sa de vizitatori.
Cum până acum am depănat numai amintiri plăcute...hai să trecem şi la opusul lor şi alte incidente. Aglomeraţia şi cozile de intrare în muzee (wtf?) m-au făcut să-mi dau seama că românii nu prea vor să dea bani pe muzee deşi biletul de intrare e mai ieftin la majoritatea decât o masă la McDonalds sau o razie, pardon, sesiune de cumpărături la Cora. Da, totul bine, aţi venit la muzeu, vă apreciez, cu tot familionul (atenţiune: copii sub 6 ani mai ales, nu au ce căuta la muzee! Nu înţeleg nimic, nu le pasă, urlă, ating exponatele şi se plictisesc), foarte bine cultură pentru toată lumea dar sper (ca să rămân în spirit bun şi optimist) că o să mai treceţi pe la un muzeu şi când se plăteşte intrarea. Uneori, mă simţeam ciudat fiind printre puţinele persoane care se uitau la un tablou mai mult de 7 -10 secunde. Poate că unii absorb mai repede.
Printre incidente de notat ar fi:
O fată a vrut să dovedească că mobila veche este încă bună, deci superioară calitativ celei din ziua de azi, aşa că s-a aşezat foarte confortabil pe un scaun din secolul XIX. De când am început să văd scaunele aşteptam momentul ăsta şi l-am primit.
Un puşti de..13-14 ani răspunde după vreo 10 secunde la telefonul mobil care evident nu este pus pe mute şi s-a pierdut în geanta lu' măsa. Esenţialul l-am auzit, după, nu mai conta "Sunt şi eu la un muzeu..nu ştiu cum îi zice".
Muzeul de Istorie, afişe electorale şi altele legate de campanii electorale de pe la începutul secolului XX. Un el şi o ea (poate măsa, nu contează). El: "Ăia's ţărăniştii, ăştia liberaliştii".
But overall, oameni acceptabili, civilizaţi măcar, cu un interes mai mare sau mai mic pentru cultură şi pentru plimbat sub clar de lună acoperit de iluminatul public. Mă face să mă gândesc de ce încă prostia domină în oraşul ăsta, de ce lucrurile tot merg prost, oamenii ăştia unde se ascund? Nu se reproduc? Probabil nu le vine să se reproducă. E ceva ciudat şi trist dar se pare că nonvaloarea a început să lase mai mulţi urmaşi şi nu valoarea, cum ar fi logic.
Dacă se reproduc, copii lor sunt normali şi nu ies în evidenţă ceea ce e un lucru bun (stupidity tends to be flashy and hurtful for the eye).
Totuşi, vreau ca cititorul postului ăsta incredibil de lung pentru mine, să rămână cu o impresie bună ca cea pe care am avut-o eu şi o am încă despre acea noapte în care m-am întors acasă cu ultimul metrou alături de oameni necunoscuţi dar cu care parcă îţi venea să pui de o conversaţie, într-o atmosferă relaxată ce a fost nota definitorie a întregii seri pentru mine. Poate că asta a fost aşa de impresionant; Bucureştiul în pas de promenadă.




Continuarea cu ziua frumoasă va veni cândva.

Hell ride

După periplul meu prin centru în căutare de lucruri frumoase pentru o zi specială a unora, draga mea creatoare (mama) mă face să mă întorc acasă cu Ratb. Acum , eu nu am mai circulat de ceva timp cu autobuzul şi ale sale rude prin centru, la oră de vârf (adică oricând în Bucureşti) şi am uitat cum e. Sau pe vremea mea....aia în care foloseam maşinile în fiecare zi lucrurile stăteau altfel.
Da, acesta este un post în care mă plâng de partea cea mai nasoală din ziua mea de azi ; mersul cu troleibuzul. M-a şocat...şi nu mă şochează multe. Plin de cocalari. Plin! Aglomeraţie (deşi asta nu mă surprinde) gen de care n-am mai încercat demult. Şi evident ..mirosuri. Acum înţeleg de ce se plâng cei care merg cu Ratb..asta plus faptul că merge extrem de greu.
Am trăit bine, m-am învăţat cu viaţa bună de la metrou. Acolo şi când e aglomerat, măcar nu-ţi vin crizele datorită mirosurilor. Iar populaţia care circulă cu metroul este mai calmă, cu o medie de vârstă mai mică decât populaţia folositoare de Ratb şi măcar par mai civilizaţi (ştiu eu ce vreau să zic prin civilizaţi dar mi-e lene să mai explic aici).
Eu propun să se înceapă o petiţie sau strângere de fonduri sau ameninţări cu moartea la adresa celor care se ocupă cu proiectele alea mult promise de mărire a reţelei de metrou. Pentru că îmbătrânim şi o să ne deplasăm mai greu pe jos decât acum, căci în autobuze şi suratele sale eu nu mai calc decât dacă este rezonabil de gol şi dacă pun brăduţi în cele pline.

D'ale scolii

.....[insert cursing here] O ascult pe o profesoara cum ne sfatuieste sa ne facem cariera ...cariera, piata muncii, competente, munciti sclavilor! Munciti!

Nu, multumesc.

Turtles all the way down

Pic via 4chan

A well-known scientist (some say it was Bertrand Russell) once gave a public lecture on astronomy. He described how the earth orbits around the sun and how the sun, in turn, orbits around the center of a vast collection of stars called our galaxy. At the end of the lecture, a little old lady at the back of the room got up and said: "What you have told us is rubbish. The world is really a flat plate supported on the back of a giant tortoise." The scientist gave a superior smile before replying, "What is the tortoise standing on?" "You're very clever, young man, very clever," said the old lady. "But it's turtles all the way down!" [Stephen Hawking, 1988, A brief History of Time via Wikipedia]

Thank you again, my lovely assistant. Asta după discuţia de azi din cadrul cursului de Sociologia religiei. Nu vă simţiţi ofensaţi, blogul acesta este un loc de exprimare al părerilor personale aşa cum o fac şi alţii pe alte bloguri sau în cadrul unei instituţii de învăţământ superior laică.

Late, late edit: because this is the most visited page of this site I should make an ajustment: that picture is actually from Terry Pratchett's Disc World, a series of books.This next pixture is of actual turtles all the way down.

Land of broken symbols

Welcome!
Please take a moral value or any other kind and look at it from another point of view.
Thank you for participating in the symbol smashing process. Come again!

Pitzipoancele s-au întors

Distracţie şi amuzament fără ....ah...fie....fără număr. Acum cu suc de potocale...ca să dau dintr-una într-alta , asta e din cauza reclamei la Mirinda care ma marcat profund - "Noua Mirinda! Acum cu suc de portocale!"..hm şi înainte cu ce era?! (revenind la ideea principală, în cazul pitzipoancei asta înseamnă cu 50% comentarii mai acide. Wupee!)

Creştinii să mă scuze iar..

..dar poza asta este mult prea minunată. Atât cât îmi stă în fire, m-am prăpădit de râs. Doamnelor şi domnilor The FAIL blog a must see. Iată dovada.

Asociaţia anti-pitzipoance

Se pare că pitzipoancele au câştigat o bătălie dar nu războiul. Blogul a fost suspendat însă asociaţia va reveni cu propriul site şi atunci pitzipoancele îşi vor muşca în voie buzele glosate că nu mai au ce-i face.

Loc de vărsat năduful

Hai să fac din blogul ăsta loc unde puteţi să vă vărsaţi năduful (dacă nu ştiţi expresia, întrebaţi-vă părinţii/bunicii)..de ce? Uite că aşa mi-a venit acum. Nu contează oricum ce spun pe aici aşa că mă simt în siguranţă. În concluzie , dacă vă apasă ceva când daţi peste blogul ăsta, aveţi opţiunea "comments". Aveţi siguranţa anonimatului şi a faptului că pe aici nu se judecă. Uite că de aici iese singura regulă. A nu se judeca ce se spune aici.

Povaţa numărul 1: Vorbă veche, spusă de multe ori. Credeţi-o. Eşti singur. Fiecare cu el însuşi. Eşti singurul care nu te va dezamăgi. În fiecare moment îţi vei fi singurul prieten.

Aberez sau nu.

Mă sâcâie un gând

De ce dacă nu vrei sa fii cunoscut, te prezinţi, te destăinui şi scrii despre tine? De ce dacă vrei să-ţi fabrici o altă personalitate o laşi pe cea de bază să se vadă ? M-a nedumirit unul dintre autorii acestor bloguri fabricate, de acolo aceste întrebări.
Tot din cauza blogurilor fabricate: prea multe vorbe pentru ceva banal sau pentru nimic.

Welcome back zombie Jesus!

Fără vreo legătură cu titlul postului doar că şi în acea perioadă era o sărbătoare d'asta, iata o poză. Simţiţi-vă liberi să comentaţi creativ...ce vă inspiră poza?

Păscut fericit la bucate

Astăzi s-a născut H....no wait...wrong one...Astăzi a murit Hristos....sau ieri, cum naiba vine.
Toţi creştinii care din greşeală citiţi asta, scuipaţi in sân, faceţi-vă cruce si calmaţi-vă.

The LeaveMeAloneBox

O fi veche sau nu, nu stiu dar acum mi-a fost adusa la cunostinta. Thank you, my lovely assistant.
Deci da, de acord cu cutiuta.

Post de dragul postarii

Pentru ca trebuie, ca ma bate cineva la cap s-o fac. Ca e frumos afara dar bate vantul, ca stau degeaba la scoala si ma gandesc ca mai am si maine. Ca e una din aceste zile proaste... dar proaste in care pe langa toate astea mai si esti inconjurat de prostie. Si pentru ca va recomand ca in momente ca asta al meu de acum sa intrati pe flickr si sa va plimbati ș oamenii fac poze frumoase care s-ar putea sa va bine dispuna

Random

Articol provocator de fobii

Nici nu am cuvinte..spun doar ce e ca sa stiti pe ce dati click. In New York un nene a ramas blocat timp de 41 de ore in liftul unei cladiri de birouri in care lucra. Nimeni nu si-a dat seama ca era acolo timp de 41 de ore [da, tin sa repet asta pentru ca m-a socat]

Bate-v-aş cu băţul de memorie!

Da domnilor, s-a intamplat in parlamentul Romaniei [aproape ca nici Romania nu mai merita sa fie scrisa cu litera mare]. Scumpii si nici-o-zeitate-nu-stie-cum-alesi parlamentari propun ca toti copii de gimnaziu sa primeasca flashuri [stickuri] de memorie. Acum de ce sa tinem cont ca acesti copii probabil nici nu au calculator. Citez inexact "...calculator sau macar un laptop..." ..e clar ca oamenii astia au prea multi bani si nici o idee de cat costa un laptop [pentru cei care citesc si nici ei nu stiu pretul la un laptop bun incepe de la 2 000 lei]. Dar motivul pentru care m-am apucat de acest post nu e inconstienta, incompetenta si lipsa de orice contact cu realitatea al alesilor nostri [mai degraba ai vostri sau ai lor] ci românismul de stână pe care-l prezintă. Nu, nu trebuie sa traducem ORICE. Ii zice stick, nu stix, nu băţ.

oftat profund

god...kill me now...kill me with fire.
Am zis ca o sa fie interesant sa spionezi oamenii dar e dureros, prostia e atotcotropitoare.

In ton cu postul anterior

Ca tot am zis ca prezint chestii interesante mi-am adus aminte de ceva. Este absolut adevarat si de a dreptul...tampit, dureros pentru ratiune si creier [mind boggling exprima cel mai bine starea]. Da, oameni ca astia chiar exista printre noi. Fascinanti, aproape ca iti vine sa ii diseci...scuzati...sa ii studiezi.

God hates the world - adepti [o familie intreaga din cate am inteles] ai unei grupari religioase din America

Incercare de lansare a unui subiect

Dupa minute bune de gandire in loc sa dorm noaptea, m-am hotarat sa postez pe acest...blog... despre chestii care ma intereseaza. Acesta e subiectul blogului. Intr-un mod ciudat sunt aproape sigura ca lucrurile care ma intereseaza vor fi legate intre ele..deci de la "chestii care ma intereseaza" probabil se va ajunge la un subiect mai concis.
Ca tot ne ocupam in timpul liber de sociologie, tind sa fiu mai atenta in calatoriile mele prin lumea incalcita si imensa a netului la chestiile legate de oameni. Intr-un fel defapt, totul afecteaza oamenii si totul e legat de oameni caci e facut de ei. Bun, dar ca sa ne oprim din aberatii iata o parte din o serie de documentare observationale peste care am dat. Postul britanic de televiziune SkyOne a inceput sa transmita la inceputul acestui an o serie de documentare cu tema Wives [= neveste, sotii pentru voi, romanasii ]. Printre subiectele documentarelor avem transvestite wives, teenage wives, polygamous wives ..ca sa numaram doar pe cele mai interesante. Ni se prezinta faptele din perspectiva celor care iau parte la ele, femeile care sunt in relatii mai neobisnuite pentru restul monogamic si moral al lumii. Nu avem parte de comentarii sau analize din partea realizatorilor emisiunii, singura cale prin care se observa atitudinea lor fata de problema fiind tonul vocii ..narative[comentatoarei cum vreti sa-i spuneti], dar sarcasmul respectiv poate sa fie doar o trasatura a britanicilor pentru ca am mai intalnit-o si in alte documentare.

Gangster wives
Teenage wives
Polygamous wives
BNP [British National Party] Wives

Inca un exemplu de cat de ciudati, variati si tocmai de aceea, interesanti [in a twisted way] sunt oamenii. Enjoy!

P.S. Din pacate Transvestite wives nu e de gasit pe net.

Woohoo!!

Roacari rejoice!

in asteptare...

Acest blog isi asteapta subiectul. Propunerile sunt bine venite.

paradoxul zilelor

Si astepti sfarsitul inca unei zilei fara rost, astepti sa dormi si speri sa nu te mai trezesti in timp ce te gandesti la cat de important este [ti se spune] sa traiesti si sa te bucuri de fiecare zi, caci doar asa vei simti la sfarsit ca ai o viata implinita. Sa faci ceva, sa ai pasiuni , hobbyuri, prieteni interesanti, dragoste si intelepciune; ti le doresti si speri pentru ele si crezi ca faci ce poti sa le obtii dar, daca esti atent la tine din cand in cand, te surprinzi dorindu-ti sa scapi de la scoala sau de la munca, de langa oamenii aia care vor mereu ceva de la tine si de cei care doar trec pe langa tine, sa scapi de afectiunea sufocanta a celuilalt [pentru ce naiba ma iubeste, te intrebi]. Tot ce vrei sa faci e sa dormi si sa nu te mai trezesti, sa nu mai vezi ziua de maine.....maimuta idioata cu prea mult creier si empatie.

Aplauze pentru autoritatile romane!

Sarcasm...Va multumim ca ati mai facut inca un efort de a mai distruge putin imaginea Romaniei in afara. Daca americanii nu ne stiau bine pentru conationalii nostrii de toate culorile care au impanzit Europa, ne stiu acum pentru altele. Nu mai incercati sa ne promovati, faceti mai mult rau decat bine. Si nu mai veniti acum, pentru a salva situatia, cu o alta reclama in care tarancute frumusele zboara peste muntii patriei. Ne faceti sa ne mai dam o palma peste frunte si sa ne acoperim fata regretand in sine ca suntem romani.

and on the same note...

Imi pare rau ca mi-am sters fostul blog realizat tot in scopuri didactice. Imi iesise bine. Remarci micute si destepte, titluri si alte detalii dragute. Cine se gandea ca e vital sa ai blog in ziua de azi. Pe vremea mea...


P.S. Daca e musai (si voi afla asta miercuri), acest blog va avea si un subiect pe care il va urmari si documenta in amanunt, atat cat amanunt ne permite internetul.

hi there!

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetuer adipiscing elit. Phasellus eros risus, ornare eu, sagittis at, rutrum sed, erat. Integer pharetra, tellus quis hendrerit tristique, sapien dolor blandit tortor, non adipiscing tortor nulla quis dui. Proin vel augue in mauris elementum convallis. Nulla sit amet purus non metus facilisis gravida. Etiam vehicula laoreet arcu. Duis sollicitudin, felis vitae imperdiet adipiscing, massa nisi sollicitudin libero, sit amet ultrices ipsum turpis eget odio. Integer non enim id eros mattis tempor. Nullam iaculis tempus nibh. Aenean sapien nunc, consequat at, lobortis non, vehicula at, velit. Morbi semper. Mauris pharetra sollicitudin nisl. Donec purus. Morbi eget ligula. Etiam hendrerit quam. Suspendisse bibendum. Nullam et leo quis dui vehicula vestibulum. Praesent mollis justo sed odio. Cras lacinia. Sed consequat pellentesque lorem. Vivamus ullamcorper odio nec urna. Morbi fermentum laoreet mauris. Nam congue pulvinar ante. Morbi magna. Etiam justo. Aliquam erat volutpat. Donec vulputate posuere orci.