Softly...

"Break me! Break me, put your hand inside my chest and rip it out! Take it, throw it away! I can't take it anymore. Throw it away and sit with me. Hold my head in your lap and stroke my hair while I cry. I'll cry myself to sleep and forget it all. I'll wake up early in the morning, find you sleeping uncomfortably because of me. I'll cover you up with a blanket and smile with you settle to sleep like a child. I'll start afresh. It will be gone and I'd be peaceful. I'd watch the flowers and the sunrise. It'll be alright." ...she said. She sees herself falling down softly like a playful snowflake. Of course, in reality it is a matter of seconds. It will soon be all over, the gripping pain in her chest gone. She cried, yes, because she regreted the inevitable. But now she finally had the courage to leave.

Dilemă

Oare dacă mă îmbăt, cât de tare o să urlu?
Mai înainte însă, oare sunt în stare să desfac sticla de vin? Ai dracu' bărbaţi.

Bucăţele de viaţă

Îmi prind părul la spate şi mi-e frig la urechi. Dacă mă tund vreodată scurt o să fac otită...sau alte boli de urechi.

După 10 sau mai mulţi ani, am folosit acum post it-urile alea colorate pentru despărţit chestii în categorii. Mi le-a dat o vecină mai mare decât mine care între timp s-a mutat. Le ţineam lipite într-o agendă veche pentru că erau frumoase şi colorate şi imi era milă să le folosesc :) . Evident, aveam numai câteva nu un teanc întreg. Îmi plac produsele de papetărie. Fuck knows why.

All my desings simplified, all of my plans compromised and all of my dreams sacrified

M-am saturat de toti care-mi spun de viitor, de locuri de munca, de cum nu sunt calificata si nu o sa ajung nicaieri. Suntem prea multi, prea la fel. Si pana la urma de ce sa mai incerc sa fac ceva in domeniul care ma pasioneaza cat de cat? De ce, cand s-a nimerit sa fiu la facultate cu alti 300 si de studenti care or sa fie la fel ca mine la sfarsit. Cu licenta si mai incolo cu master, o parte luate cu note mari. De ce sa ma mai chinui atunci in timpul facultatii cand ajungem tot acolo? Ma chinui penru mine sau cel putin asa ma mint. Nu-mi pasa si nu vreau sa-mi pese de ce ma asteapta. Am dat la facultate ca sa am o ocupatie si de gura parintilor. Am dat la o facultate unde sa-mi placa ceea ce fac si pe ideea asta am mers in alegerea cursurilor. Acum nu imi mai merge la fel la capitolul alegerea locului de munca; iei ce prinzi. Sau cel putin asa imi este prezentata situatia de cei din jur. Daca e asa atunci poate ca ar trebui sa iau postul din orice domeniu care are cele mai putine responsabilitati si am terminat problema. Pentru care nu trebuie sa stii nimic. Mindless job. A se vedea American Beauty pentru asta. L-am avut in cap pe nenea ala in ultima vreme alaturi de eterna intrebare "What's the point?". Atat ca nimic nu merita efortul. Nihilism? Neah, nu merita efortul. Nici diacriticele, nici formatarea.