Cuvânt înainte partea a II a

Mă trezesc (defapt sunt trezită de factori externi) astăzi dimineaţă la o oră cruntă, oră pe la care ies moşii şi babele la plimbare pe străzi şi în timp ce analizam variantele de răcorire pe care le am la dispoziţie (includeam şi dormitul în cadă chiar cu apă călâie în ea) realizez un lucru trist: până acum vreo...câţiva ani aveam şi eu ca tot românul de pe atunci, geamurile de lemn care veniseră cu blocul. Unele geamuri de acest gen au rezistat mai bine, altele mai rău. În cazul geamului meu, iarna aveam zăpadă între ele şi crivăţul aferent, iar vara nu prea contau pentru că stăteau mereu deschise....asta fu realizarea mea. Până acum câţiva ani puteam să dorm cu geamurile deschise, acum zgomotul este prea mare. Mult prea mare. Şi cred că încep să-mi dau seama de ce. Aveam şi înainte tramvaie şi maşini pe stradă (poate mai puţine maşini dar erau) dar nu aveam scutere şi motociclete, adică clasa zgomotocicletelor. Bine că vă deplasaţi toţi cu altceva în afară de picioare, de parcă chiar aveţi nevoie de o drăcie care consumă benzină pentru a merge încet (mă refer la scutere). Dar ce contează toată lumea are deci trebuie să-ţi iei şi tu mai ales că le conduci fără permis. De motociclete nici nu mă mai iau. Celor care le au, le doresc doar atât: stâlp.

Dacă toată lumea vorbeşte despre asta, trebuie să vorbesc şi eu

Am pus titlul ăsta pentru că postul a fost inspirat de căldură. E dezolant de cald şi, deşi acum începe să plouă şi la mine în casă bate briza reciclată, mie îmi e rău. Mi-a fost toată ziua într-un fel sau altul dar am uitat de mine din cauza celor din jurul meu cărora le era rău. Dar n-am chef să vorbesc despre căldură pentru că toată lumea o face; stating the obvious. Ăsta e "cuvântul înainte" la un post pe care zic că îl scriu de vinerea trecută. Dar acum mi-e lene pentru acel post, am chef de abureala asta. Aşa că iat-o ...o scuză să uit de starea de rău.
Postul ăla este despre oameni pe care îi urăsc; probabil nu îl scriu pentru că aştept să îmi mai amintesc categorii (pentru a nu spune "toţi oamenii").

Discrepanţă tristă

Simplu şi la obiect: stau şi îmi ...citesc pentru examen despre gregarism, politicianism şi cum românii au împrumutat valoriile, practicile şi principiile din Occident în sec XIX. Cum ai noştrii nu ştiau (şi nu ştiu) ce înseamnă democraţie şi capitalism şi cum ar trebui să funcţioneze instituţiile democraţiei. Ei se bazează pe acel Cineva , pe care îl au la Tribunal, la spital unde vreţi voi. Chestii adevărate spuse de nea Constantin Rădulescu-Motru acum mult timp...care fi-rar să fie încă se mai aplică. De ce e discrepanţă? Pentru că în timpul ăsta îmi aud cocalarii comunitari ( de cartier) cu hopadidida, băgamiaş... (nu pun liniuţele ca să îi imit mai bine), să moară..., să mă..., completaţi ce vreţi în locul puncte punctelor. Pe de o parte mă enervează că nenea Motru ăsta mai are şi acum dreptate şi pe de alta nu ştiu exact ce e. E frustrare că ăia sunt proşti şi eu mă chinui aici cu chestii care îmi îmbogăţesc cultura generală dar tot proştii sunt mai fericiţi şi o duc mai bine (şi or s-o ducă) decât mine. Cred că asta e. Acum na, îţi asumi condiţia de om deştept (mă laud şi eu, exagerez) trebuie să fii pregătit să faci faţă şi lipsei de fericire care este un "bonus". Şi nu eşti cu nimic mai bun decât cei mai puţin cultivaţi până când renunţi la a tânji după fericirea dată de prostie.


Post scris din obiceiul meu tâmpit de a lua "pauze" în timp ce învăţ..uite d'asta pierd eu nopţile.

Short attention span.....wait...what was i saying?

Mă chinui să ascult o melodie cu atenţie cap coadă...i-am dat deja play încă o dată şi acum m-am apucat să scriu postu ăsta de doi bani în loc s-o ascult...deci probabil o s-o mai dau de la capăt iar. Aşa.. şi asta era tot ce vroiam să zic. Mi-am adus aminte că nu am mai scris nimic pe chestia asta demult şi cică lumea are RSS şi d'asta nu mai intră nimeni. Aşa că păcăleală..post la nimereală.

Am chef să ascult muzică se pare şi Winampu' nu mă ajută prea mult. Bine, cum ar putea să mă ajute când nici eu nu ştiu ce vreau să ascult.

Partea a doua - zi frumoasă

Până nu uit şi nu se termină expoziţia ar fi bine să scriu şi partea promisă.
După noaptea de culturalizare am zis să continuăm şi ziua, măcar acum cât ne ţine. Aşa că am purces înapoi spre Muzeul de Artă la expoziţia Tribut magnificienţei. Şi magnific a fost, într-adevăr.
Nici nu ştiu ce cuvinte să folosesc pentru a descrie ce am văzut, ce am contemplat tot în stilul meu...minute întregi. Poate mă ajută mai mult limbajul oficial. Tribut Magnificienţei este o expoziţie de bijuterii şi microsculptură a lui Ilias Lalaounis. Recunosc că sunt mai brută de felul meu şi nu aveam habar cine e domnul până la acel moment (dar să fim serioşi, câţi dintre cei care au vizitat şi mai vizitează încă expoziţia aveau habar până la momentul vizitării) dar chiar nu contează identitatea când arta vorbeşte de la sine. Deşi nu m-am gândit niciodată la meseria de bijutier, am presupus mereu că implică multă atenţie şi migală. Dar aceste splendori (merită cuvântul pe deplin) întrec orice aşteptări. Nu vreau să relev tematicile, sper să vă împing/inspir să mergeţi să vedeţi cu ochii voştri despre ce vorbesc. Sunt sigură că preţul nu este un impediment iar pentru studenţi în caz că nu ştiaţi încă, aveţi redus.


Mai multe poze aici dar nu vă mulţumiţi cu poze...See for youself.